Cum mi-a luat foc obiectivul

Reflexia in reflexie raspunde provocarii propuse de SoriN.

Eu am scris o carte si atat

Statea pe marginea patului si privea in oglinda imensa de pe peretele de vizavi de pat. Se privea pe sine. Parul de culoarea ciocolatei, matasos si stralucitor, ii trecea de umeri, in valuri bine definite, acoperindu-i sanii goi. Din oglinda o priveau doi ochi de copila de 19 ani, insa nici ea nu observase cand ii aparusera riduri in coltul acelor ochi caprui. Acelasi zambet fugar ii acoperea chipul, cand gandul i se oprise la niste amintiri care o rascoleau neincetat. Parea mai tanara decat varsta sa biologica. Asa ii ziceau ce-i de o cunosteau prima data.

O tristete si neastampar o sagetau din oglinda. Ochii aceea migdalati nu pareau fericiti. A inchis pentru cateva secunde ochii, a scuturat putin capul ca si cum ar vrea sa alunge niste fantome nevazute si s-a ridicat din pat. Si-a pus pe ea un tricou lalau si s-a indreptat spre bucatarie. In cateva minute, un miros revigorant de cafea i-au inundat narile. A pus mainile pe cele doua cesti de cafea si s-a indreptat spre dormitor. Una dintre cesti a lasat-o pe noptiera, iar cu cealalta in mana dreapta, s-a indreptat spre geamul prin care lumina de afara ii scalda chipul inca tanar. A crapat putin geamul, suficient cat sa intre aer proaspat si s-a asezat pe o canapea in fata televizorului.

La televizor, la o emisiune despre nimicuri si alte chestii, o duduie se intreba daca, Lucy, autoarea unui roman devenit, in acea perioada, un succes national, si-a reflectat in paginile cartii propria poveste si daca calatoriile scumpe pe care le povesteste in carte au fost platite cu banii ei. Daca da, de unde a luat atatia bani, autoarea fiind doar o angajata a unei multinationale, cu parinti nu foarte instariti si un sot care a parasit-o dupa cativa ani de la casatorie, intrebari urmate de interviul acordat de autoare in urma cu cateva zile.

Lucy a inchis televizorul. Nu putea sa mai priveasca acea salata cu gust amar si iz de stricat care era prenzentata pe toate posturile de televiziune, atunci cand ziaristii gasesc o persoana si creaza scandal dupa scandal doar pentru rating gras. E josnic si injositor ceea ce se intampla in media. Nu si-a dorit nici o clipa sa devina un subiect de barfa pentru ce-i care n-au altceva de facut decat sa manance seminte si sa se uite la cancanuri. Ea a scris doar o carte si atat. De ce ii intereseaza pe oameni cine e Ea, ce a facut Ea, de ce si cum, cine e familia ei? Eu am scris o carte si atat. Cartea e importanta, nu cine sunt eu, nu? se intreba in gand.

- De ce te-a parasit primul sot?
Intrebarea ii tulbura gandurile. Barbatul care statea intins in pat in spatele ei, i se paru enervant de curios cu intrebarea asta. Pana atunci evitase sa-i puna vreo intrebare legata de viata ei, de dinainte de el.
O tacere adanca se lasa intre ei. Cu glas domol si trist porni Ea:
- Nu m-a parasit, ne-am despartit din dorinta noastra comuna.
-Te-a inselat sau...? urma o intrebare la limita banalului. Eu n-o sa te insel niciodata, draga mea...
"Asta pentru ca nu-ti voi da eu ocazia." se gandi si ii raspunse:
- Nu. Era un sot prea bun ca sa faca asta.

Uriasa roz

Mai multe informatii la Carmen.

Comoditatea ne face niste marionete

De la un timp am devenit foarte comoda. De cand cu internetul, dau foarte rar pe la un magazin, asa cum a fost el creat, magazin in viata reala. Online platesc contributiile la stat, online platesc asigurarea medicala, asigurarea la masina, online imi reinoiesc garderoba, online cumpar bilete peste tot (concerte, parcuri de distractie, muzee, castele, avion or ferry), online imi verific balanta bancara, online, totul e in online.

Mai nou, am inceput sa-mi achiziotionez si produse alimentare tot online. Nu radeti de mine ca nu glumesc. Azi ploua continuu, vreme urata, fara chef de iesit la cumparaturi. Si chiar de stomacul ma indeamna la supermarket, eu imi pun in fata leptopul, ca pe tableta nu-mi place sa stau si rasfoiesc paginile cu produse alimentare ale supermarketurilor de la care cumpar de obicei. Ce-mi pofteste inima. Vreau salam, comand salam (nu de ala muzicalo-rozator de ureche, ca pe ala nu-l inghit nici pe moca), vreau pui grill, il primesc fierbinte, vreau paine pe vatra, nici o problema. Livrarea intr-o ora, la fix cat sa apuc sa flamanzesc bine.

S-a terminat cu cozile interminabile. Timpul e scurt si toata lumea cauta sa faca cat mai multe lucruri in acelasi timp, poate din comoditate si graba. Secolul vitezei il traiesc din plin, dar ma oboseste teribil. Cateodata simt ca nu pot tine pasul si atunci ma intorc pentru o scurta vacanta in tara ca sa-mi reincarc bateriile. In tara, acasa, ritmul vietii e muuult mai incet. Ai timp sa respiri, ai timp sa meditezi, ai timp sa privesti cum rasare iarba, cum cresc mugurii, ai timp sa intretii prietenii puternice (cine vrea si poate), ai timp sa iti dai seama cand a aparut primul rid, ai timp sa te duci pe la institutiile statului, or la banca cu diverse treburi si sa revii de doua trei ori pentru ca si cei de lucreaza acolo au timp sa-ti spuna ca "azi n-avem chef sa te servim, revin-o maine"... Sau asa vad eu lucrurile de la distanta.

Aici n-ai timp. In graba trebuie sa iei decizii, in graba treci pe langa oameni fara sa-i observi pentru ca ai telefonul la ureche, in mana o cafea, in cealalta o geanta si intarzii la serviciu unde te asteapta lucrurile pe care n-ai reusit ieri sa le faci si probabil ca nici azi nu vei reusi. In graba iti suni parintii, in graba iti suni prietenii sa le zici la multi ani si asta nu ca ti-ai fi amintit, dar telefonul pe post de agenta iti aminteste asta, mergi la petreceri in graba, mergi in vacante in graba, mergi pe drum in graba.

Cand te asezi in pat, seara, nu ti-e gandul la perna pufoasa in care esti gata sa te scufunzi, ci la cate n-ai reusit sa faci si trebuiau facute de saptamana trecuta, dormi in graba, mananci in graba, respiri in graba...

Si revenind la comoditate, am devenit dependenta de card. Nu mai stiu sa folosesc cash-ul. Ma enerveaza sa-l folosesc. In tara fiind, scoteam din portofel cardul cu gand sa-l folosesc si cei de la casa, fara sa aiba macar bunul-simt sa-mi zica "Ne pare rau, nu se accepta card", cu o moaca posaca, de parca le-as fi mancat pranzul, m-au trimis la capatul lumii (si aici vorbesc de comoditate, pentru ca probabil n-a fost chiar asa departe) sa gasesc bancomat, sa scot bani, sa ma reintorc, sa stau la aceeasi coada interminabila pentru a doua oara si sa plec nervoasa acasa, ca au vrut sa ma fure de niste bani pe care nu-i meritau, produsul scumpindu-se brusc, la casa. Dupa prima patanie, la fiecare iesire din magazin imi numaram banii, dar ma pierdeam in maruntisul care imi facea geanta mai grea.

Am devenit dependenta de timp, de societatea grabita, de card, de online si de cumparaturile on-line. Ma intreb unde o sa ajung in ritmul asta, unde vom ajunge noi toti, ca majoritatea supravetuim in ritmul asta? Spre ce ne indreptam?
Nu mai stim sa ne bucuram de viata reala, caci totul e in online -  cumparaturi, socializare, dragoste, viata personala si tot, din comoditate.

Si pentru ca de la un timp ma roade acest gand, mi-am propus ca de acum sa incerc sa respect cele cateva lucruri pe care mi le-am propus pentru acest an:
- sa nu mai las mesaje de felicitare pe site-urile de socializare prietenilor ci sa-i sun, cel putin;
- sa nu refuz nici o iesire cu prietenii, pe motiv de vreme urata, lene, chef si oboseala;
- sa ies mai des la cumparaturi, decat sa fac acelasi lucru online (chiar daca cumparaturile mele se termina cu dureri de cap, oboseala, nervi si produse inutile (vezi Aventuri la mall si despre cumparaturi si liste);
- sa neglijez cat pot de mult "feisbucu'" si "odnoklassnishii" in favoarea socializarii in viata reala.
Ar mai fi si altele, insa se face lista prea lunga si mi-e frica ca nu reusesc sa ma tin, cel putin, de acestea. Din comoditate.
Comoditatea ne face niste marionete, zic in loc de concluzie, zic si cred.

The Versatile Blogger Award

... am primit in weekend-ul care a trecut de la cateva bloggarite pe care le apreciez: Minnie, Anastasia, Fairytale si Mona. Va multumesc dragelor si va ofer in schimb, proaspat culese

Regulile nominalizarii sunt simple: 1. Multumeste-i persoanei care te-a nominalizat si include link-ul catre blogul respectiv; 2. Selecteaza 15 bloggarite pe care le-ai descoperit recent si pe care le urmaresti constant; 3. Lasa un link la ultima lor postare pentru a le anunta; 4. Spune-i persoanei care te-a nominalizat 7 lucruri despre tine.


Si pentru ca sunt, relativ noua, in blogosfera, pentru mine majoritatea blogurilor sunt abia descoperite. Pe unele n-o sa le nominalizez pentru ca au facut-o altele inaintea mea, dar le apreciez foarte mult si le urmaresc, pe cat posibil, zilnic.. Insa, inainte de a face listuta mea, m-am intrebat si va intreb de ce trebuie sa nominalizez doar bloggarite? Ce facem aici, discriminare? Stiu ca femeile fac alianta intre ele, de cele mai multe ori, dar eu nu vreau sa-i exclud pe Ei. Sper, totusi, ca regulile sunt flexibile. Si pentru ca sunt campioana la incalcat reguli, am mai incalcat una - am nominalizat mai multe bloguri decat trebuia, unele cu vechime si experienta... No, imi arat recunostinta fata de ei...

Elly Weiss, Carmen, Mirela Pete, Vienela, Spanac, Lavinia,  Javra, 

Solidaster, Tomata, Ioan Usca, SameWhiteBlue, SoriN, 

Crenguta, Larisa, Silving, Irealia, Iulisa, Love addiction, Zdwuby

Alina Braileanu, Andreia, lookword, Elena, pandhoraa, Zina 

... trimitandu-le

Si pentru ceilalti, pe care va citesc sporadic, va multumesc ca sunteti acolo si va trimit

Si acum vine greul - sa spun 7 lucruri despre mine. Cu care sa incep? Ce sa va spun?
1. Incep cu soarele, ador soarele, nu caldura de-ti topeste si sufletul la 40 de grade, dar un minim de 20 si sunt in forma maxima.
2. Imi place marea, dar nu stiu sa inot pentru ca mi-e frica de apa. Un paradox.
3. Imi place fotografia si ma gandesc serios sa fac un curs in domeniu, ca ce stiu eu sa fac cu aparatul pe care il detin poate sa faca oricine stie sa apese pe un buton. Cred ca aparatul meu merita un stapan mai stiutor.
4. Imi place sa scriu, dar mult timp am lasat pe aceasta pasiune sa se asterne praful. Acum e mai greu sa ma urnesc, dar incerc.
5. Sunt o incapatanata, mandra, puternica si o egoista, de, zodia berbec ma caracterizeaza, dar sotul zice ca prin asta il motivez pe el sa faca lucruri marete.
6. Deci, fraza de mai sus explica fraza actuala, ca pe ceilalti ii imping din urma la lucruri marete, insa si eu am nevoie sa ma impinga cineva la deal, ca tare e greu sa ridici un deal de una singura.
7. Familia si prietenii adevarati, ei se stiu, sunt slabiciunile mele.

Dragelor va multumesc pentru nominalizare si sper sa nu ma certati pentru ca nu am indeplinit conditiile toate.
Un inceput de saptamana cat mai frumos, va doresc tuturor!

Flori de camp cu spatele in soare

E duminica si e soare. N-am ratat ocazia de a face o plimbare in natura. M-am umplut de energie cat pentru o saptamana ploioasa. Am savurat soarele prin fiecare fibra si celula.

Am ramas in urma de grup pentru ca la fiecare pas gaseam de fotografiat ceva, inclusiv drumul in toata splendoarea lui:))

Apoi am adunat un buchetel de flori de camp pe care vi-l ofer in semn de multumire ca intrati sa ma vizitati

Raspund propunerii Anastasiei de a participa la jocul FFFB.
Un sfarsit de saptamana minunat!

Sufla weekend-ul!

Ta-daaaam. Am aparut si eu! Ce credeti ca am facut pana acum??? Nuuu, nu am stat posomorata din cauza vremii. Nuuu, nu am devorat tot ce aveam prin frigider ca sa-mi treaca nervii din cauza ploii. Nuuu, nu m-am sinucis. Sunt bine si chiar si foarte bine daca vreti, depinde cu cine ma compar.
Dupa postarea de ieri, multa lume s-a oferit sa-mi trimita cate o raza, unii mai darnici, chiar doua-trei. si uite asa, am pus-o de-un soare.

La prima raza care a intrat pe geam si mi-a mangaiat fata, am iesit afara si am stat asa, pret de vreo jumate de ora, cu gandul hotarat de a le strange pe fiecare, sa-mi fac rezerve pentru saptamana viitoare, caci spun unii ca ploile revin. Sper ca e o gluma de Happy Weekend facuta de draga de Elly. Si daca nu e, oricum, Elly iti multumesc pentru raza trimisa. Dupa ce m-am spalat cu soare pe ochi am mers la shopping. Asta da terapie! Si acum ma pregatesc sa-mi primesc musafirii.

Asa weekend sa tot ai, cu mult soare si voie buna. Si pentru ca e weekend-ul, e musai sa fie si vesel.

Bancuri pentru zile ploioase:

Seful mi-a zis:
-Crezi ca poti sa vii sambata la serviciu, stiu ca e weekend si poate ai planuri, dar am nevoie de tine.
- Sigur, nici o problema, am zis, dar e posibil sa ajung mai tarziu, sambata dupa cum stiti e un trafic infernal.
- OK, cand crezi ca o sa ajungi?
- Luni.
.....................................

Doi francezi, aflati in Anglia, nu avusesera ocazia sa vada deloc soarele in doua saptamani. Ca sa se dumireasca, l-au intrebat pe receptionistul de la hotel:
- Pe aici ploua des?
- Cam de doua ori pe an, domnule.
- Si cat tine?
- Cam sase luni...

.......................................
Ion si Maria la disco in sat. Dupa ce joaca ei ce joaca pe Ion il trec nevoile si iese sa se usureze. Se intoarce Ion dupa cateva minute cu pantalonii uzi, iar Maria, grijulie, il intreaba:
- Ma, Ioane, ploua afara?
- Nu, tu, Marie, da' sufla vantu'.

.......................................
Un moldovean in Bucuresti, pe timp de ploaie in statia de autobuz. Trece o masina printr-o balta de la marginea drumului si ii stropeste pe toti din cap pana in picioare, fara sa se opreasca. Bucurestenii incep sa injure, in timp ce moldoveanul e calm.
- Apai, la mine nu s-ar fi intamplat asa, zice el.
- Da' ce la voi nu sunt balti?
- Dapu' daca ti stropesti o masina, soferul opresti, da inapoi, ti urca in masina, ti duce acasa la el, faci dus, mananci, dormi la el si dimineata la plecare iti da 100 de euro.
- Ai patit ti asa ceva?
- Nu eu. Nevasta-mea.

......................................
Dimineata devreme sotul pleaca la vanatoare. Cum ajunge in padure, incepe sa ploaie, sa fulgere incat vanatorul se hotaraste sa se intoarca acasa. Intrand in dormitor, sotia sa abia facand ochi zice:
- Ei draga, cum e vremea afara?
- Frigg si ploua de rupe.
- Si inchipuie-ti ca pe asa o vreme tampitul de barbatu-meu se duce la vanatoare!
.......................................

P.S. Sa nu ne intristam ca weekendul trece repede, ci sa-l savuram din plin. Happy Weekend!

Dependenta ma baga in sevraj

Pe geam se preling siroaie de lacrimi, cerul e trist astazi. La fel e de o vreme. Nu stiu ce ar putea avea, ce nu-i place, de ce e atat de trist. Mi-e dor sa-mi zambeasca larg, cu tot albastru infinit, iar razele cu degetele lor calde sa-mi mangaie pielea, dandui o nuanta usor ciocolatie.

Cand sunt trista plang, cand mi-e greu in suflet plang. Plansul scoate tot cei negativ, ganduri triste, doruri, nemultumiri, nervi, suparari. Fiecare lucru negativ il simt cum se prelinge pe obrazu-mi. La fel ca ploaia pe geam. Asa ma descarc eu, ma eliberez, imi revin. Plansul e o terapie, nicidecum un moment de slabiciune. Un fel de zen. Uneori lacrimile le simt fierbinti, ca si cum mi-ar arde pometii. Cred ca-i de la intensitatea gandurilor de care vreau sa scap.

Simteam nevoia acestei terapii, pe care n-am mai folosit-o demult, iar ploaia mi-a adus-o plocon. Nu, nu sunt trista, nu am nici motive acum, nici nu plang acum, dar ma simt abandonata, abandonata de soare, de vreme frumoasa si calda, de vara si flori, de zambete si pantaloni scurti.

Cat am asteptat primavara... Si ce am asteptat-o! Cand a venit, am primit-o cu atata drag, cu atata veselie, nici in cuvinte nu incape. Soare, flori, mirosuri ademenitoare si fermecatoare, pline de amintire si iar revin la soare. M-am bucurat din plin, dar nu suficient. Savuram fiecare strop de lumina cald care imi atingeau fibrele sufletului. Ziceam ca nu a fost suficient. Nu, nu a fost. Decat trei saptamani, atat a durat. Atat a durat perioada pantalonilor scurti si a bluzitelor inflorate, a rochitelor flu-flu si a ochelarilor de soare. Aveam mereu cu mine cel mai important accesoriu - zambetul. In acele saptamani am fost in extaz, insa a venit Pastele si odata cu el revenirea la toamna tarzie si rece caci doar asa pot sa numesc aceasta luna mai din Marea Britanie. E toamna in luna mai.

Ce as putea sa adaug despre Marea Britanie? Nimic decat stiti deja, referitor la vremea de aici. Sunt mega cunoscute ploile si vremea schimbatoare, dar parca niciodata n-a fost atat de ploiasa si rece luna mai, luna florilor si a zambetelor larg intiparite pe chip. Am doua saptamani de cand am revenit de la soarele cald de acasa si nu au fost decat doua zile in care sa nu fi cazut macar un strop. Doua dimineti de duminica mai exact, caci odata cu dupa-amiaza a revenit si plansul cerului.

Imi e trist si ma incearca o usoara depresie. Sunt dependenta de soare, ceea ce imi lipseste aproape cu totul aici. Cred ca daca mai continua ploile voi intra in sevraj si fereasca sfantul sa nu am soare. Il cumpar de pe ebay, ca tot e la moda sa cumperi lucruri de acolo.
Nu a mers nici cu incantantia pe care o rosteam, mica fiind, atunci cand aparea vreun nor de ploaie mai puternic si-mi intrerupea balaceala din lacul de langa padure "Doua bete in cruce/Ploaia se duce!".

Nu merge nimic. Cerul e foarte suparat. Ma intreb de ce...
Cu o randunica nu se face primavara, dar daca imi trimite-ti vreo raza la pachet poate ca va merge?!

Cocheta de la Gradina Botanica

Intr-una din zilele verii trecute am fost la Gradina Botanica. Imi place acolo, ma simt in lumea mea. Natura, animale, pasari si plante exotice, care traiesc acolo unde, deocamdata, doar gandul imi poate ajunge.
La Gradina Botanica, insa, am intalnit si vietati cunoscute mie, care mi-au facut copilaria mai frumoasa. Gastele salbatice, de exemplu, m-au preocupat mult timp. Care erau acele Tari Calde, unde ele migrau? Or de ce zburau in format V? Gastele salbatice sunt unele dintre cele mai ordonate dintre pasari. In timpul migratiei ele zboara in formatie sub forma literei V. In timp ce fiecare gasca din formatie da din aripi, se creaza un curent ascendent pentru pasarea imediat urmatoare. Zburand in formatie de V, intregul stol mareste raza de actiune a zborului cu 71 % fata de cazul in care fiecare pasare ar zbura singura. Cand gasca din fata oboseste, o alta din stol o inlocuieste. Astfel ca rezistenta lor la zboruri foarte lungi precum migratia este foarte mare.

Zoologia mi-a explicat multe lucruri in scoala, insa cel mai mult ma fascinau animatiile despre pasari. Imi amintesc un anume desen animat "Nils si gastele salbatice" difuzat de TVR prin '92, daca nu ma insel. Mi-l amintesc vag. Era vorba de un copilandru pe nume Nils care, nu-mi amintesc din ce cauza, a fost micsorat de catre un spiridus si incalecat pe gatul unui gascan domestic, zbura alaturi de un card de gaste salbatice de la care a avut de invatat multe lucruri. Animatia este facuta dupa cartea scriitoarei suedeze Selma Logerlof "Minunata calatorie a lui Nils Holgersson prin Suedia", publicata in doua parti in 1906 si 1907. Autoarea si-a dedicat trei ani pentru studierea naturii si familiarizarea cu viata pasarilor si animalelor. "A incercat sa descopere cat mai multe din legendele si povestirile din folclorul diferitor regiuni din Suedia." spunea in introducere traducatoarea Velma Swanston Howard. N-am citit cartea, insa o lectura povestita pe scurt, am gasit la Zina in Lecturi recenzate. Citind recenzia la ea, am inceput sa-mi amintesc si serialul de desen animat care ma tinea lipita de ecranul televizorului.

Am vazut, in copilarie, gaste salbatice, dar niciodata n-am vazut o gasca salbatica din genul Branta canadensisi, adica gasca salbatica canadiana. Marea Britanie mi-a oferit aceasta ocazie.

Gasca canadiana

Gasca canadiana, reprezentata in poza, este o pasare acvatica, iar arialul ei de raspandire este America de Nord unde traieste, cu precadere, in regiunile joase, pe langa lacurile de pe continent, regiunile de preerie si terenurile cultivate. In perioada de migratie, atunci cand pleaca spre locuri de iernat si cand se reintoarce primavara spre locuri de cuibarire, ea zboara in card in format V. Gasca canadiana a fost introdusa si in Europa de vest, gasindu-se in Marea Britanie, Irlanda, Olanda, peninsula Scandinava, iar din 1970 si in Germania, fiind una dintre cele mai mari din specia de gaste din Europa. Penajul variaza de la cenusiu la cenusiu-roscat pe spate, insa caracteristica de baza in ce priveste culoarea este negul de pe cap, cioc si picioare, avand o pata alba care se intinde pe partea ventrala a capului si sub ochi.
E o pasare eleganta si cocheta.

Mai multe reflexii gasiti la SoriN.

Fericit or...

Fericit or... doar ingandurat?

Multumesc pentru gazduire draga Carmen. E Miercurea fara cuvinte!

Poftim la masa cu dor de casa - Ardei umpluti ca in Moldova

Astazi a fost frig, frig cu soare. Am inceput sa ma obisnuiesc cu vremea si cu frigul din Marea Britanie. Site-urile de specialitate arata ca pe vineri se asteapta 9 grade in termometre. 9 grade! 9 grade la sfarsit de mai?! Chiar si in Anglia, cu tot cu clima ei schimbatoare, ploiasa si rece, de 50 de ani n-a mai fost atat de rece in luna mai. Merii inca sunt imbracati in haina alb-roz de primavara, dar sufera.

Si cu tot necazul meu cu frigul, am hotarat sa gatesc ceva cu gust de la mama de acasa. N-or fi fost ei, exact ca ai ei, insa vizual si gustativ ne-au lasat gura apa.

Asadar, astazi va poftesc la Ardei Umpluti ca in Moldova:

Reteta e relativ usoara, iar pentru 6 ardei mari, caci atatia incap inghesuiti in cratita mea, am folosit urmatoarele ingrediente (6 ardei ar putea fi 6 portii daca e sa ma iau dupa stomacul meu sau 2 portii pentru cei mai mancaciosi):

- o ceasca de 200 de gr de orez;

- 500 de grame carne de porc (eu prefer un pic afumata)

- 2 cepe medii

- 2 morcovi medii

- bulion (eu folosesc o conserva de rosii decojite)

- sare, piper, patrunjel verde, ulei.

Inainte de toate am pus la umflat orezul, in apa fierbinte, vreo 10 minute. Am pregatit ardeii. Am scos semintele, dar am pastrat coditele, mai mult de design. Am tocat ceapa, am dat prin razatoare morcovii si am taiat carnea cubulete mici-mici.

Apoi intr-o tigaie, am pus la calit ceapa si morcovul. Dupa ce s-au inmuiat  am pus carnea si am lasat-o pana s-a facut alba, apoi peste acestea am pus conserva de rosii decojite pe care le-am zdrobit cu lingura. E mai usor cu bulion, doar ca bulionul din comert nu-mi este pe plac. Am lasat vreo 5 minute pe foc. Peste orezul spalat bine si un pic umflat am adaugat tot sosul din tigaie. Am pus sare si piper dupa gust si patrunjel verde tocat marunt. Dupa ce am mestecat bine, cu umplutura obtinuta am burdusit ardeii pe care i-am asezat unul langa altul in cratita si am turnat apa cat sa-i cuprinda pana la jumatate. La foc mediu au stat aproximativ o ora.

Dupa cina n-a mai ramas decat codita.

Umplutura pentru ardei si sarmale, in zona Moldovei este diferita decat in restul zonele romanesti. In Moldova orezul este ingredientul care domina, iar carnea nu este tocata ci taiata cubulete. Aceeasi reteta o puteti face la cuptor, adica in loc sa puneti ardeii la fiert, ii puteti pune in tava la cuptor cu mult bulion sau sos de legume. Cum credeti ca e mai bun. Eu intodeauna improvizez, ca sa nu va mai spun ca odata ardeii mei umpluti sau trezit la cuptor acoperiti cu cascaval. Dupa pofta!

Nu pot sa nu le invit la un ardei si pe dragii mei: Mirela, Elly Weiss, Minnie, Carmen, Vienela, Javra, Anastasia Crenguta, Alina Braileanu, Fairytale.

Pofta Buna!

Poama acra

Pentru ca am primit foarte multe mesaje pozitive cu o usoara invidie printre randuri, privind-o pe soacra mea care mi-a scris si o poezie, am simtit eu, asa, ca trebuie sa continui discutia despre soacre, dar nu despre a mea, pentru ca despre ea am doar cuvinte de lauda. Si viceversa e valabila dupa cum afirma ea. Tare mi-s mandra! Ahaha! Ma intreb, insa, de ce exista pe lumea asta si acele femei care in popor se numesc Soacre - poame acre.

Am ciulit urechile si mi-am concentrat privirea ca sa prind diverse povestiri despre acest tip de soacra. Ceea ce am aflat este de-a dreptul de domeniul ... realului, din pacate. Acest specimen - poama acra e destul de raspandit, poate prea raspandit, caracteristicile de baza fiind egoismul, iubirea exagerata pentru propria odrasla, ii place sa conduca si sa i sa faca pe plac, nu accepta pareri critice, etc.

Cel mai raspandit conflict este intre mamele de baieti si nora. In relatia soacra-nora se ciocnesc doua personalitati femenine care iubesc acelasi barbat, desigur in mod diferit. Problemele apar din diversi factori: diferenta de varsta, de personalitate, de mentalitate si sisteme de valori, dar si permanenta lupta de a fi numarul 1 in inima barbatului iubit - fiu sau sot. Doar ca unele mame nu realizeaza ca al lor copil a crescut, nu mai este bebelusul care necesita toata atentia. Iar problema cea mai mare este atunci cand tinerii locuiesc impreuna cu parintii. Conflictele dintre cele doua doamne pot fi aplanate sau evitate doar cu o doza de toleranta si dorinta de comunicare destul de mare, insa putine sunt dispuse sa cedeze, creand o prapastie inevitabila, un hau, daca vreti.

Imi povestea cineva despre soacra-sa si ma lovi asa, in moalele capului, gandul la cum voi fi eu soacra. Eu inca nici mama nu-s, dar ma gandesc la a fi soacra... Eh, habar n-am cum voi fi, dar la cum gandesc acum voi fi una buna, sper sa nu ma schimb intre timp si daca voi avea tendinta sa ma schimb, sa ma trageti de maneca.
Povesti adevarate despre soacre-poame acre nu stiu daca are rost sa va spun, caci sunt convinsa ca voi cunoasteti destule, poate chiar le-ati simtit pe propria piele, dar vreau sa le indemn pe ele, soacrele, care sunt femei mai trecute prin viata si care se presupune sa aiba un dram de intelepciune la acceptare si intelegere. Nu vreau sa scuz temperamentul pe alocuri mofturos si mandru al nurorilor, dar daca declari razboi, nu ai cum sa primesti pace. Si pentru ca soacrele au(ar trebui) mai multa intelepciune, ar trebui sa incerce sa fie mai tolerante. Puii isi parasesc cuibul oricat nu si-ar dori mamele sa-i tina langa ele, sa-i lase sa-si traiasca viata asa cum simt, sa incerce sa nu le mai controleze fiecare actiune ca si atunci cand erau mici si neputinciosi, sa le accepte alegerile si sa-i sustina, nu sa le faca viata un chin.

Nu vreau sa jignesc pe nimeni prin aceste cuvinte, insa v-as indemna la intelegere si toleranta atat pe nurori cat si pe soacre.

Pentru mine urmeaza cateva zile mai incarcate, dar voi incerca sa nu va neglijez.
Va doresc o saptamana frumoasa si plina de evenimente fericite!

Moldovenii s-au nascut

Astazi m-am trezit cu dor. Stiu, EA nu e bogata si nu poate sa-mi ofere mie aproape nimic. Stiu, EA e vinovata pentru despartirea noastra, dar nu conteaza asta, nu conteaza faptul ca ne despart 3000 mii de km si ca EA m-a trimis sa indur ploi si frig, cand acolo la EA e soarele acela care imi poate alina dorul. Nu conteaza nici faptul ca atunci cand ma duc in vizita la EA, ma simt mai straina decat printre straini. Eu o iubesc si mi-e dor. Mi-e dor de EA, de Moldova mea draga, cu izvoare soptind liniste si relaxare, cu un stapan al cerului cu mii de raze in evantai care e mai frumos ca oriunde, cu florile, cu mirosul copilariei, cu mama si tata care se uita din ce in ce mai des spre poarta, cu dealurile si campiile...

Moldova, vazuta de la inaltimea pasarii in zbor pare un margaritar revarsat pe intinsul batran continent. E bogatia cea mai de pret care mi-a ramas in amintire.

Si pentru ca ma apuca melancolia, e musai sa ascult si cateva melodii la tema. Zdobii sunt printre putinii care canta pentru moldoveni si despre ei. "Moldovenii s-au nascut" e o realitate, insa chiar daca destinul e unul nu prea fericit, melodia e vesela. Va invit sa va delectati atat cu melodia si versurile cat si cu videoclipul:

Si daca e weekend e veselie. Ionel Istrati a tinut sa imi inveseleasca aceasta sambata:

Igor Cuciuc ne aduce, in versurile sale, voie buna, de care moldovanul nu duce lipsa:



Multumesc Elly Weiss. Happy Weekend!

Sanctuar pe bord

Reflexia gingasiei: Mac si floare de salcam

Mulumesc SoriN!

Flori de mai

Ne-am cunoscut in luna mai

Cand trandafirii infloresc

Si tot amurgul in vapai

Eu iti spuneam ca te iubesc

Eram noi tineri fericiti

Si pasarile ne cantau

Eram noi doi indragostiti

Si florile ne zambeau

Cand vine dragostea in luna mai

Iti canta inima ai ai

Si primul tau sarut in luna mai

E un drum de la inceput ai ai

Te cheama dragostea in luna mai

N-ai teama tu de ea ai ai

Iti canta sufletul in luna mai

Si fericit tu esti ai ai!

Versuri din melodia "Luna mai", scrise de Ian Raiburg

P.S. La multi ani dragilor mei, sarbatoriti in luna lui Florar: Natalita Seul, Liudca si Cristinush Birca, nasica Valentina Ceban. Mirosul florilor de mai sa va imbete-n fericire, sanatate si iubire!

Thanks Floral Love!

Astazi doar mac

In Anglia ploua de cateva zile, iar gandul meu e la macii de acasa.

Multumesc pentru gazduire Carmen!

Super-eroul de marti seara

In 2012 am fost una dintre cele mai mari consumatoare de filme, la cinema sau la calculator, SF sau povesti bazate pe realitate, romantice sau actiune, drame sau comedii. Orice. Am facut si o cronica a filmelor din anul trecut.

Anul asta, daca am vazut zece filme e mult. Cred ca pe toate le-am vazut in luna februarie, despre care am si scris la un moment dat. Atunci am avut parte numai de filme chiar bune: Lincoln, Impossible, Flight, This is 40 or Silver Linings Playbook si Les Miserables. Filme memorabile pe care le-as revedea.

De saptamana trecuta, am revenit la vechiul obicei - cate un film pe seara sau doua.

Inainte sa iau in piept cei 2500 de km de la Pitesti la Londra am trecut pe la mall unde inevitabil am fost la cinema. Filmul ales Iron Man 3. Am vazut si primele doua parti din Iron Man si Avengers si cu siguranta ma voi uita si la urmatoarele parti ale acestor doua filme. De ce sunt asa hotarata? Nu, nu pentru efecte speciale, desi au fost din plin si bine facute, nu, nu pentru 3D, ca nu-s o fana a genului, nu, nu doar pentru ca imi plac filmele cu super eroi, caci nu este asa, ci din pasiune pentru rolurile carismatice, din placerea de a privi un film captivant si uimitor de amuzant,  pentru ca in loc sa stau si sa privesc cine stie ce descoperiri filosofice si filme greoaie gen Cloud Atlas, pot, foarte simplu, sa privesc un film ca Iron Man si sa ma relaxez.

Imi place mult, chiar foarte mult, carisma pe care o are Tony Stark. Putem invata de la el puterea de a iesi din situatii complicate, umorul caracteristic personajului, comportamentul natural fata de actiuni si fata de cei care il inconjoara. Nu e un personaj fortat, e spontan, ironic, mandru de conditia care o are, aproape infailibila.

In noul film al celor de la Marvel, imi mai place ca personajul Tony Stark, interpretat de Robert Downey Jr
(daca o fi la fel de carismatic si in realitate m-as marita un pic cu el:)), a capatat noi nuantari de caracter, ca pana si el poate pune mai presus de propria persoana pe cineva, pe fiinta pe care o iubeste in felul sau haotic - Papper, interpretata de Gwyneth Paltrow , acest lucru fiind ceva cu totul nou pentru omul din spatele costumului de otel. E mai uman in noul film, dar la fel de puternic si hotarat fara costum, iese din situatii imprevizibile prin inteligenta sa, chiar si fara alter ego.

Cand privesc un film care are in spate mai multe parti, imi doresc ca acel film sa-si pastreze legatura cu ideea de la care a pornit filmul, pe cat posibil sa-si pastreze actorii, toate in asa fel incat sa-ti dea impresia ca povestea continua. Ei bine, Iron Man 3 intruneste aceste conditii, face legatura si cu rolul pe care la avut in Avengers, filmul meu preferat de anul trecut. Am primit filmul Avengers cu mult scepticism. Inca un film cu super-eroi si nu unul ci 6, mi-am zis WTF, ce naiba, n-au si astia ce face. Insa mi-am facut curaj sa-l privesc, dupa ce am citit o sumedenie de pareri si aproape toate pozitive. Ce poate fi mai rau decat un super-erou? 6 super-eroi intr-un singur film. Dar ce poate fi mai bun de cat un film cu super-eroi? Avengers! Legatura pe care o are Avengers, foarte subtil nuantata, cu Iron Man 3, ma face sa-mi doresc sa vad continuarea celor doua filme, caci si in unul si in celalalt fazele amuzante sunt la ele acasa.

Nu te astepta la un film care sa trateze teme filozofice, sociale sau politice, nici ca vreodata ar avea vreo sansa la vreun Oscar, poate doar din perspectiva efectelor speciale, ci e un film usor de digerat, amuzant, cu personaje bine construite si atractive. E un film pentru o seara relaxanta. Nu cred ca o anumita categorie de varsta si/sau sociala l-ar gasi potrivit, dar ar putea incerca, cine stie poate ca va va pica cu tronc.

P.S. Decat sa povestesc eu filmul, eu care n-am talent nici la povestit nici la cronici, mai bine il privesti.

Vizionare placuta!

UN AN deja?

Va promisesem, la un moment dat, ceva detalii despre cum am petrecut aniversarea de un an a casatoriei. Ei bine, timp nu prea am avut de sarbatorit pentru ca anul asta, Pastele ne-a furat sarbatoarea, dar am amintit, din cand in cand, printre ciocnit de oua si Hristos a Inviat, ca avem deja un an. UN AN deja? Daca e sa fiu sincera, nu stiu cand a trecut si nu stiu nici cand au trecut 7 ani de la primele sarutari furate si sfioase.

Ca sa n-o dau in melancolie, am sa va arat cateva poze de la sedinta foto ad-hoc, realizata de noi doi - eu model si sotul fotograf. Am pus mana pe rochia de mireasa care inca mai atarna in sifonier si pe care nu ma lasa sufletul sa o dau, pe costumul de mire care n-a mai fost imbracat de atunci si am pornit spre livada care speram sa mai fie inflorita. Da, mai avea doua-trei flori din fericire.

Si pentru ca in ziua nuntii fotograful a uitat sa ne faca o poza speciala cu verighetele, am zis ca acum e momentul: 

In urma cu un an, la nunta noastra, rochia imi era un pic larguta. Acum abia am incaput:))).

Gata, va las, am plecat la sala. Vreau sa incap si la anul in rochie. Ea va fi un fel de pat a lui Procust. Daca nu ma incadrez voi taia de ici, voi pune colo.

Un inceput de saptamana reusit va doresc!

Mirosul amintirilor - floare de salcam.

Ma simt plutind, pleoapele sunt grele, iar gandurile imprastiate, fara dileme rutinare. Nu reusesc sa ma dumeresc unde sunt, ce sunt si mai cu seama cine sunt. Peste obraji simt o mangaiere calda, iar in nari un miros fin a ceva placut, atat de placut si cunoscut. Nu reusesc sa deslusesc de unde vine mirosul si nici ce anume miroase. E un miros dulceag. Parca miroase a copilarie, or poate a fericire. Ba nu, cred ca a lipsa de griji si chiar a liniste.

Aud usa camerei mele cum se deschide. In camera intra mama, o simt dupa pasul apasat. Se indreapta spre geam si il deschide pe jumatate. Pleaca, apoi revine cu o creanga pe care o pune in vaza de pe noptiera. 

Eu sunt la hotarul dintre vis si trezire. Am ochii inchisi si nu o vad pe mama. In moleseala de dimineata imi e prea lene sa deschid ochii. Ma cuibaresc mai adanc sub plapuma moale si pufoasa, lasandu-mi doar obrajii sub adierea aceea racoroasa a diminetii care intra prin geam. Nu o vad pe mama, in schimb o aud deslusit. Cu ochii mintii imi imaginez ce face, doar ascultand diversele sunete. Aud usa inchizandu-se in spatele ei. Am ramas doar eu, ciripitul care imi clateste auzul si mirosul acela dulceag care ajunge pana la mine.

E un miros puternic si ademenitor, fin si dulce. Nu foarte dulce. Ma indeamna sa lenevesc in pat si sa-l respir adanc, astfel incat sa-mi patrunda fiecare celula care at trebui sa se trezeasca, dar nu o face.
Nu stiu cat am stat asa, in starea aceea, insa treptat am deschis un ochi, apoi al doilea si am inceput sa deslusesc inconstienta mea. Ca o felina ma intind in patul caldut, a lene ma ridic pe jumatate din cearsafurile ce miros a flori primavaratice si privesc spre noptiera. 

Acolo printre firele de gerbera se inalta zvelta o creanga cu flori de salcam. Florile albe, adunate in mai multi ciorchini, ma privesc ademenitor. Mirosul lor mi-a umplut camera. Ma las pe coate si inchid ochii. Azi e duminica, am voie sa sa-mi intind mulschii plictisiti de atata miscare, fix cat isi doresc ei.

Cu ochii asa inchisi, ma teleportez in copilarie, in curtea bunicii. Vad cei 3 salcami rotati din partea stanga a portii ei de lemn si un arbore cu coroana foarte inalta si rotata din dreapta. Nu stiu denumirea acelui copac insa stiu ca era foarte inalt si multe amintiri din copilarie ma leaga de el. Unul dintre bratele-i viguroase si l-a intins in curte. Era un brat puternic si gratios de parca ar fi invitat o femeie la dans. Pe acel brat, frate-meu, care este mai mare, a agatat o funie groasa care ajungea la mai putin de un metru deasupra pamantului. La capatul de jos a innodat o bucata dintr-o creanga de copac, rotunda si bine slefuita. Noi am numit aceasta gaselnita, leagan. Astfel, zilele insorite le petreceam pe coclauri impreuna cu copii de varsta mea, iar cand ne intorceam acasa, dupa ce mama ne apostrofa cu cate doua perechi de palme la fund, eu ma refugiam in leaganul acela improvizat si visam la drumetii lungi si indepartate respirand in piept, adanc, aerul placut al serii amestecat cu mirosul de floare de salcam, iar frate-meu se aseza sub copac si se juca cu Tetrisul. Apoi acel leagan improvizat a fost inlocuit de catre tata, cu unul mesterit pe piloni de fier, numit in zona mea nu leagan ci scranciob. La acel scranciob se adunau toti copiii de prin vecini, caci era unicul. Eu si frate-meu eram tare mandri si le dadeam voie sa se dea doar cate 5 minute fiecare. Acum nu mai sunt nici salcamii, nici acel copac cu leagan, nici scranciobul, nici poarta bunicii si nici bunica care ne alinta cu bunatati. Au ramas doar amintirile acelor frumoase si inmiresmate seri de mai si iunie.

Imi simt coatele amortite si hotarasc sa ma dau jos din pat. Pun halatul pe mine, rup cateva flori din crenguta de salcam si le arunc in gura. Sunt dulci si aromate, incep sa simt cum celulele mele nervoase se trezesc de-a binelea. Imi place sa mananc floare de salcam, la fel ca in copilarie. Albinelor le place floarea de salcam, mie de ce sa nu-mi placa? Apoi ma duc la bucatarie. Mama toarna in cesti ceai aromat din floare uscata de salcam, iar alaturi intr-un borcanas se afla miere de mai, pe care albinele au adunat-o din florile de salcam in anul trecut. Eu nu mananc miere, dar imi place s-o miros si rar, foarte rar mai indulcesc ceaiurile din comert care nu au nici o aroma si nici gust. Eu nu mananc miere, insa fratele meu o devoreaza pe paine, in ceai, in prajituri, ori doar miere. Prefera mierea de mai, adica mierea de salcam, e cea mai aromata.
Si asa, adunati toti, in jurul mesei, cu cate o ceasca de ceai de salcam in fata, ne povestim intamplarile din pribegie. Din pacate, se intampla ca doar la sarbatori sa stam in jurul mesei, adunati toti, parinti si copii, copii casatoriti care au facut-o pe mama sa mai puna in plus doua scaune la masa si sa mai toarne doua cesti cu ceai. Totul in jur miroase a ACASA.

Aseara am ajuns la Londra, dupa ce am strabatut Europa. N-am luat decat amintirile cu mine, altceva n-am reusit sa inghesui in bagaje. Asa am crezut, insa pe masura ce despachetam un iz de copilarie si dor de mama m-a izbit in nas. Era de la florile uscate de salcam pe care mama mi le-a strecurat subtil in geanta plina cu arome familiare: cozonac, prajituri cu vanilie, patrunjel si leustean verde (pe care il voi congela si apoi voi avea de dat savoare ciorbelor), ceai de floare de tei si de salcam, ceai de soc si iasomie, ceai de musetel si macese.

La Londra abia infloreste salcamul, de fapt nu cred ca-i salcam ceea ce am fotografiat azi dimineata, dar seamana foarte mult cu cel de acasa. Aceste flori tin umbra pragului casei unde locuiesc.

Dupa o vacanta de o luna, alintata de mama si cu somn prelungit pana pe la 10 dimineata, e greu sa ma acomodez programului "eight to five" si trezit la 5 jumate dimineata, cand e cel mai dulce somn. In asemenea conditii doar ceaiul din floare de salcam ma mai poate revigora si trezi din starea de zombie de care inca n-am scapat.

Cu multe multumiri, postul acesta participa la Povestea Parfumata gazduita de Mirela Pete, alaturi de ceilalti participanti: Irealia, Viniela, Ion Usca, Samewhiteblue, Baghi, Mala, Silving, Sonia. 

Melancolie

Un vant razlet isi sterge lacrimile reci pe geamuri.

Ploua.

Tristeti nedeslusite-mi vin, dar toata durerea,

ce-o simt n-o simt in mine,

in inima,

in piept,

ci-n picurii de ploaie care curg.

Si altoita pe fiinta mea imensa lume

cu toamna si cu seara ei

ma doare ca o rana.

Spre munti trec nori cu ugerele pline.

Si ploua.

Lucian Blaga     

Mai multe reflexii vedeti la SoriN.

Cer mai frumos ca ACASA nu exista!

Se zice ca vesnicia s-a nascut la sat, insa unii mai cu mot au continuat cu "dar s-a mutat la oras!". La oras? Nuuu, niciodata! In alergarea infernala de la oras vesnicia nu are ragazul de a se stabili. Am simtit-o. Vesnicia, desi nascuta la sat, dispare undeva. Unde, nici eu nu stiu. Si totusi, daca te opresti sa admiri, pentru cateva clipe, cerul instelat, vei realiza ca nicaieri, in orice colt de oras nu te-ai duce or in orice alt colt de lume nu ai ajunge cerul nu e ca la sat, nu e ca la sat acasa.
Intr-o astfel de seara instelata, intr-o seara cu miros de liliac si de cozonac, cand copiii ratacitori se intorc acasa de sarbatori, am iesit la o plimbare prin sat. Nu in satul meu, eram in vizita. Luminile prin sat sunt putine, mai mult pe la geamuri. Ochii s-au obisnuit cu intunericul destul de repede, nici nu mai e nevoie de felinare aprinse pe strada.

Asa, pe dibuite, am ajuns in fata unei mici piete, numita, in Moldova, plosheadca. Plosheatca este un cuvant rusesc, mostenit de pe vremea ocuparii sovietice. Ghidul meu imi spune, "aici se fac, de obicei, dansuri, aici se aduna oamenii la sarbatorile satului, petrec, asculta muzica live, beau, canta, se revad dupa multi ani poate. Aici e vatra satului." In partea dreapta, daca stai cu spatele spre drumul national, creste o micuta livada de dud. De fapt, livada e prea mult spus, e un fel de parculet. Vizavi, se inalta mandru Caminul Cultural, devenit intre timp Discoteca sau Club. Imi povesteste ghidul "Aici veneam la dansuri, aici se intalneau tinerii, aici isi spuneau prima data "Vreai sa fii prietena mea?", aici faceau cunostinta unii cu altii. Aici am pus bazele familiei mele, in urma cu zece ani! Si prietenia cu sotul tau a pornit de la un creion, dar tot aici...". Interesanta poveste imi spune, inainte de a ma indemna sa pasim pragul acelui Camin Cultural, devenit discoteca. Imi zice "Hai sa intram, n-am mai fost de mult aici si sunt curioasa ce mai este, vreau sa-ti arat unde am copilarit si unde mi-am petrecut adolescenta...". Sunt de acord, mai ales, ca prin usa deschisa se auzea muzica.
Pasesc pragul si raman uimita. In intunericul strapuns doar de un sir luminite, probabil luate de pe un brad de Craciun si in sunetele puternice ale difuzorului, se aflau ... fix 3 oameni: eu, prietena si un DJ. Fac ochii roata si incerc sa deslusesc prin intuneric vreo umbra, dar nimic. Nici zare de om si era trecut de 11 seara. Iesim, caci n-aveam ce sa mai facem acolo. Nu eram dezamagita, nici eu, nici ea, stiam deja ca asa au ajuns casele de cultura sau caminele culturale in satele moldovenesti - pustii.

Afara rasarea luna si in lumina emanata de ea am putut sa vad umbrele unor copii, aproape adolescenti, stand sub pomi, in grupuri restranse, cu sticle in mana. Banuiesc ca erau cu bere, dar nu bag mana in foc. Muzica se auzea si afara, dar nimeni nu mai dadea atentie acelor sunete.

Ma intreaba "stii care e povestea creionului?". Zic Nu. Imi povesteste: "In urma cu zece ani, cu exact 10 ani (ce aniversare!), m-am intalnit cu baiatul cu care m-am casatorit mai tarziu. L-am intalnit la un gratar organizat de un prieten comun pe la amiaza, nu ne-am dat mare atentie, insa seara, la intalnirea in discoteca, el, desi a venit insotit de o fata, m-a invitat la dans. Dupa vreo doua melodii mi-a cerut numarul de telefon, dar cum n-avea pe ce scrie s-a dus mai intai sa caute pix si foaie. De fapt i-a dat aceasta insarcinare prietenului lui care, de foaie n-a putut face rost, dar a facut rost de creion. Numarul meu de fix, caci pe atunci prea putini aveau mobile, l-a scris pe o cutie de tigari. Apoi urmeaza ce a urmat. Prietenul lui era si este sotul tau..." Asa a inceput prietenia lor, a sotului meu cu ea, de la un creion, apoi si a mea cu ea, presupun ca tot de la creionul ala se trage... Dupa toata aceasta poveste a tinut sa adauge: "Cer mai frumos ca aici nu este, stelele sunt mai aproape decat oriunde, e atat de frumos si de linistit, ma deconectez de orice probleme aici..." Am vrut s-o contrazic, caci mie mi se pare ca nu exista cer mai frumos si stele mai aproape decat in satul meu, dar, probabil as fi incercat in zadar s-o contrazic. Insa am concluzionat: Cer mai frumos ca ACASA nu exista.

P.S. Pentru mine urmeaza cateva zile agitate si obositoare - un drum lung departe de acest cer instelat. Il iau cu mine in amintire pentru ca nu pot sa-l pun in geanta de bagaj.

Pe voi, insa, va las in compania gandurilor lui Lucian Blaga. Astazi e ziua cand El s-a nascut si odata cu el si nemuritoarele lui opere:

Sufletul satului

Copilo, pune-ti mainile pe genunchii mei.

Eu cred ca vesnicia s-a nascut la sat.

Aici orice gand e mai incet,

Si inima-ti zvacneste mai rar,

ca si cum nu ti-ar bate in piept,

ci adanc in pamant undeva.

Aici se vindeca setea de mantuire

si daca ti-ai sangerat picioarele

te asezi pe un podmol de lu.

Uite, e seara.

Sufletul satului falfaie pe langa noi,

ca un miros sfios de iarba taiata,

ca o cadere de fum din stresini de paie,

ca un joc de iezi pe morminte inalte.

Papadii de pus in rama

E vesela, plina de energie si ma inspira - una dintre finutele mele!

Sa aveti o minunata zi de Miercuri fara cuvinte!